Comentatorii noştri sunt precum acei participanţi la preselecţiile pentru Megastar, care pe lângă faptul că, aşa cum observă toată lumea, nu ştiu sau încurcă versurile, mai abandonează şi linia melodică. Cum nu avem pretenţia de la participanţi să cânte toţi ca Freddie Mercury, nici de la comentatori nu aşteptăm să pronunţe numele de origine spaniolă cu ssss-ul lui Sylvester el gringo pussy-gato, însă setea cu care pronunţă acel Z din Pérez, Zapata, Zaragoza sau Tevez în loc de S este mai mult decât o singură notă scăpată de sub control.Nimeni nu le cere să pronunţe ca un nativ, sunt sunete pe care nici limbile romanice nu le împărtăşesc. Ceilalţi comentatori vorbitori de limbi din aceeaşi familie se confruntă cu imposibilitatea de a pronunţa diftongul românesc ea (din Munteanu sau Stelea), pentru că acest diftong există doar la noi. Dar ce se întâmplă cu sunetele identice din aceste idiomuri? De ce când ne uităm la meciuri auzim accentul pe I în Buenos Aires, când acel ai, se pronunţă la fel ca în română?
După felul în care pronunţă numele străinilor, comentatorii noştri fac impresia unor oameni care toată viaţa au urmărit filme dublate şi care n-au avut pic de contact cu vreo altă limbă străină, la fel ca spaniolii care nu pot pronunţa altfel decât Estop, Espiderman sau Espeedy Gonzales. Poate mai bine aşa, trăim într-o ţară a telenovelelor şi este posibil ca în loc de h-ul românesc să fi auzit h-ul visceral al spaniolei în Hernán Crespo, Honduras sau Higuain când n-ar fi trebuit să se audă nimic.
Ca cititori de subtitrări (şi urmărind filmul pe mut aşa cum am putea deduce), comentatorii români ar părea că citesc numele literă cu literă, dar atunci de ce Z-ul din Xabi Alonso? Vocile de la tv au reguli de pronunţie proprii. Messi din când în când primeşte accent pe ultima silabă, franţuzeşte. Tot franţuzeşte şi cum trebuie de această dată, pronunţă prenumele Gerard, dar staţi, acesta este
Poate că pronunţia pare un lucru mărunt, dar cum putem înţelege muzica fotbalului dacă nici nu cunoaştem notele? Unii se mulţumesc cu a şti dispunerea notelor pe partituri, dar de câte ori n-am auzit de vreo acţiune pe teren a unui jucător care de fapt se afla pe banca de rezervă sau oriunde altundeva? Nu contează că şi în alte ţări pronunţia este defectuoasă, ne aflăm în România, unde se învaţă o groază de limbi străine, de la coreeană şi polonă la catalană sau neerlandeză, ce îi costă pe aceşti comentatori să ia legătura măcar cu un student pentru a le oferi cheia de a citi numele în limbile mai uşoare şi o eventuală fredonare pentru câteva nume din limbile imposibile?
Trăim într-o ţară în care avem un contact puternic cu alte limbi străine, mai ales pentru că avem parte de o predare riguroasă a acestora şi datorită filmelor subtitrate, de ce trebuie să suportăm nişte persoane care pe lângă faptul că nu prea ştiu ce şi cum comentează, sunt prea leneşe pentru a învăţa un alfabet fonetic şi a căuta pronunţia numelor dată în multe cazuri pe wikipedia, adică la un click distanţă? Percep această pronunţie greşită ca pe un bruiaj în plus, care pune vârf comentariilor incompetente şi obositoare cu care suntem torturaţi.
Sursă foto: http://arestubau.files.wordpress.com
