Jovanotti – 2000-prezent

Jova playlist part two. Ajuns la maturitate, cântecele devin şi mai profunde, iar selectatul unui singur vers pentru a le ilustra devine din ce in ce mai greu. Am ales în general melodiile despre iubire, pentru a-i sublinia originalitatea, ieşirea din banal. Cu toate acestea n-am vrut să traduc versurile, pentru că şi-ar pierde toata poezia, tot farmecul, sunt atât de bine zise în italiană încât nicio altă limbă nu le-ar face cinste. 

2002 Lorenzo 2002 – Il quinto mondo

Ti sposerò – cântec după care mă topesc, mai ales pentru versul „noi doi îmbrăţişaţi într-un iglú”.

Morirò d’amore – este în totalitate o declaraţie de dragoste, plină de comparaţii neobişnuite, dar care ar face pe oricine să roşească.

Salato parte due – plin de melancolie, dar frumos „come un granello di sale in un mare salato” (ca un fir de sare, într-o mare sărată.)

2005 Buon Sangue – e un album cu multe melodii melancolice, dar bune.

Mi fido di te – „la vertigine non è paura di cadere ma voglia di volare” (vertijul nu e frica de a cădea ci dorinţa de a zbura.)

Per me – un cântec despre habitudine socială, despre oameni care ştiu totul unul despre celălalt, e oarecum melancolic, dar îmi dă o stare de bine.

Una storia d’amore – îmi place la nebunie, la un moment dat spune şi Coca-cola, deci nu poate fi rău.

La valigia – un cântec mai vesel, care te îndeamnă la drum. „Io sono una valigia e giro di stazione in stazione in molti mi trasportano ma solo tu hai la combinazione.” (Sunt o valiză şi merg din staţie în staţie, mulţi mă transportă, dar doar tu ai cifrul.)

La voglia di libertà – n-aş putea alege un vers anume, dar merge într-o după-amiază ploioasă.

Buon Sangue – îndeamnă la toleranţă, descurajează discriminarea de orice fel.

2008 Safari – şi pe acest album păstrează un stil mai melancolic, mai lent, dar şi mai matur. Îmi plac:

Fango

A te – dedicat soţiei sale. Melodia se pare că ar fi copiată, dar frumuseţea versurilor sigur nu a fost imitată.

Dove ho visto te – nu cred că există dedicaţie mai frumoasă ca acest cântec.  „E c'è una parte della luna Che assomiglia a te Quella dove si specchia il sole Che ispira musica e parole” (şi e o parte a lunii care se aseamănă cu tine, cea în care se oglindeşte soarele, care inspiră muzică şi cuvinte.)

Come musica – are un videoclip elegant şi nişte versuri la fel de frumoase.

Ar mai fi un album, pe care încă nu am avut ocazia să-l ascult şi câteva cântece frumoase ce nu apar pe albumele mai sus menţionate.Iată două dintre ele:

Versuri: www.lyricsmania.com

            www.angolotesti.it

Jovanotti – 1990-1999

Aşa cum am promis prima listă de cântece ale lui Jova. 

E o perioadă destul de diversificată, cu o creştere simţitoare în valoare şi profunzime. Am ales cântecele care îmi plac cel mai mult, dar care nu ilustrează diversitatea temelor.

1990 Giovani Jovanotti – este albumul cu care Jova începe să-şi schimbe stilul

Gente della notte – Mie îmi place noaptea şi prin urmare un cântec despre oamenii nopţii mă încântă. Versul preferat: „di notte le parole scorrono più lente, però è molto più facile parlare con la gente, conoscere le storie, ognuna originale, sapere che nel mondo nessuno è normale.” (Noaptea cuvintele curg mai lent, dar este mult mai uşor să vorbeşti cu lumea, să îi afli poveştile, fiecare originală, să ştii că în lume nimeni nu este normal.)

Ciao Mamma – nu are nimic profund, nimic de remarcat, doar că este unul din primele cântece ale lui Jova pe care le-am descoperit, cu un videoclip tare colorat şi atât de anii ’90!!!

1991 Una tribù che balla

Buongiorno – plin de energie.

Quando sarai lontana – e un cântec romantec şi drăguţ, spune o poveste frumoasă, îi urează numai lucruri frumoase fostei prietene.

Lorenzo 1992

Non m’annoio – merge pe aceeaşi linie cu Ciao Mamma, nu e cine ştie ce, dar îmi aminteşte de începuturi.

Ragazzo fortunato – cântec vesel, cu acelaşi efect ca Buongiorno.

Puttane e spose – are o temă socială, bate spre feminism şi încurajează.

Chissà se stai dormendo

Lorenzo 1994

Serenata Rap – are sunetul anilor ’90, videoclipul este original, şi ce compliment mai inedit ca „eşti o floare crescută pe asfalt, pe ciment” se poate inventa? În plus spune ceva ce eu trăiesc de multe ori „mi viene molto più facile cantarti una canzone magari che la sentano i muri e le persone piuttosto che telefonarti e dirti tutto faccia a faccia rischiando di fare una figuraccia” (Îmi este mult mai uşor să îţi cânt un cântec, să mă audă mai degrabă pereţii şi oamenii, decât să te sun şi să îţi spun totul faţă în faţă, riscând să mă fac de râs.)

Penso positivo – muzica e cam tembelă, dar versurile sunt pline de valoare şi mesajul este important. „Io credo che a questo mondo esista solo una grande chiesa che parte da CHEGUEVARA e arriva fino a MADRE TERESA passando da MALCOM X attraverso GANDHI e SAN PATRIGNANO arriva da un prete in periferia che va avanti nonostante il Vaticano.” (Eu cred că în această lume există doar o mare biserică ce pleacă de la Che Guevara şi ajunge până la Maica Teresa, trecând pe la Malcom X, prin Gandhi şi San Patrignano, ajunge de la un preot din periferie care continuă în ciuda Vaticanului.)

Piove – cântec vesel despre ploaie.

Io ti cercherò – în aceeaşi categorie cu Quando serai lontana.

Soleluna – tocmai bun de ascultat în serile de vară pentru a te relaxa.

1995 Lorenzo 1990-1995

L’ombelico del mondo – cel mai cunoscut cântec al lui Jova.

Marco Polo – te îndeamnă la călătorie şi odihnă şi are un efect calmant.

Lorenzo 1997 – L’albero

Bella – plin de complimente originale, unele puţin cam ciudate, dar este un cântec atât de frumos încât merită tradus tot!!! De remarcat versurile „come un passaporto con la foto di un bambino”, „calda di scirocco e fresca come tramontana” , „come la mia nonna in una foto da ragazza” (frumoasă ca un paşaport cu fotografia unui copil, caldă ca sirocco şi proaspătă ca tramontana, frumoasă ca bunica mea într-o poză din tinereţe).

Per la vita che verrà – ritmuri africane, dragoste şi originalitate. Dacă aş avea un hamac aş sta în el şi aş asculta-o până la refuz!

Luna di città d’agosto – din nou de vară, de odihnă, de visare.

Lorenzo 1999 – Capo Horn

Per te – un cântec de leagăn, dedicat fiicei lui. Cine n-ar vrea un aşa tată? Versurile sunt frumoase, iar el îi spune că toate lucrurile sunt pe ea, copacii sunt verzi pentru ea, pentru ea arde soarele în iulie, pentru ea este clopoţelul la şcoală, pentru ea plouă din când în când în iunie, pentru ea este parfumul stelelor şi aşa mai departe.

Dolce fare niente – cred că titlul spune tot.

Stella cometa – „di ogni viaggio lontano da te sei la meta io re magio tu stella cometa” (tu eşti ţinta oricărei călătorii departe de tine, eu crai de la răsărit tu stea magică.)

Un raggio di sole – poveste de dragoste şi ură, bună pentru o zi de vară. „un raggio di sole per te che sei lunatica niente teorie con te soltanto pratica praticamente amore”

Versuri: www.lyricsmania.com

            www.angolotesti.it

Jovanotti – motivul pentru care merită să înveţi italiană

La începutul anilor '90 tata a investit bani într-o antenă parabolică, astfel încât pe mine m-au crescut canalele lui Berlusconi: Italia1, Rete4 şi Canale5. Aici l-am descoperit pe Lorenzo Cherubini zis şi Jovanotti. Nu mulţi oameni din jurul meu au auzit de el, dar toţi au auzit de L’Ombelico del Mondo, probabil cel mai cunoscut cântec al lui. 

Nu are o voce impresionantă, dar e una specială, care te învăluie şi te relaxează şi te duce departe-departe. Pe deasupra este şi peltic, dar face parte din farmecul lui. Are întotdeauna un zâmbet paşnic şi chipul lui, atitudinea lui te îndeamnă la calm. Şi este un om special, întrebat ce îi transmite cuiva care îi descarcă muzica de pe internet răspunde „dacă nu are bani îl iert, sper să îi placă”! 

De cântat a început să o facă prin anii ’80, dar nu impresiona sau cel puţin ceea ce cânta atunci nu mă impresiona pe mine. Începând cu anii ’90 a început să progreseze foarte mult, de la album la album se observă cu uşurinţă cum creşte, cum versurile capătă profunzime, cum tratează cu grijă teme precum dragostea, politica, filosofia, religia. Printre altele s-a implicat în multe acţiuni de binefacere, a participat la concerte pentru ştergerea datoriilor ţărilor din lumea a treia. 

A cântat cu Pavarotti, a cântat cu Celentano, cu Laura Pausini, Jarabe de Palo… 

Nu sunt o fire romantecă, dar versurile lui mă impresionează, sunt frumoase, nu au nimic siropos în ele şi sunt extrem de originale. Muzica lui este variată şi are mult optimism în ea, deşi în prezent a căpătat şi un accent melancolic. Singurul dezavantaj este că versurile sunt în italiană şi atunci ajung la puţină lume, dar în engleză nu ar fi sunat la fel de bine. Dacă există vreun motiv pentru a învăţa italiană, Jovanotti este acela! Este omul care atunci când eşti la pământ te poate ajuta să te ridici, te face să crezi că mai există ceva bun în lume.

Mi-e greu să spun care este cântecul meu preferat, sunt multe care au ceva special pentru mine, aşa că voi lua pe rând albumele începând cu 1990 şi voi numi câteva cântece din fiecare, dacă nu chiar pe toate, cu câteva mostre de versuri, şi o traducere a lor destul de proastă, dar cât să se facă înţeles mesajul şi probabil nişte explicaţii unde simt nevoia. Voi avea două posturi separate 1990-1999 şi 2000-până în prezent.

Foto: www.amando.it

Delirul Cercelului Frânt

"E c'è una parte della luna
Che assomiglia a te
Quella dove si specchia il sole
Che ispira musica e parole"

Jovanotti - Dove Ho Visto Te

Cercelul Frânt încă visează Acadeaua pe care nu a mai văzut-o de mult timp. Se gândeşte la cum aceasta se leagănă într-un cercel mare, rotund şi banal şi nu înţelege. Cercelul rotund e monoton, mişcarea e întotdeauna aceeaşi, poate doar să o accelereze sau să o decelereze, dar nimic mai mult, în schimb El, Cercel original, Frânt ca un montagne russe, este complet imprevizibil, e clar de la o poştă că este mult mai interesant, mai palpitant. 

Acadeaua a fost muza Cercelului Frânt, care şi-ar fi dorit să o analizeze mai de aproape, să-i scoată ambalajul marca Dalí şi să vadă dacă Aceasta era într-adevăr cum şi-o imagina. Cercelul nostru Frânt este un visător, nu ştie exact ce vrea, dar visează multe lucruri, visează un ţinut rece şi îndepărtat, visează nori de ciocolată şi tunete în acorduri de britpop. 

Bomboana pe băţ a inspirat multe poveşti, multe cântece au căpătat un nou sens datorită Ei, iar Cercelul Frânt a început să primească diverse semne din partea Universului de când cu muza-Acadea. Tot ce ştie Cercelul nostru este că Ea trebuie retrogradată din funcţia de muză, însă i-ar fi imposibil să nu o mai urmărească cu privirea când alunecă prin faţa Lui.  

Deşi imaginaţia i-a rămas intactă şi muza încă îi şopteşte, Eroul nostru ştie că această dependenţă nu este una sănătoasă şi că ar fi cazul să renunţe. N-a reuşit să descopere de ce Kojak-ul preferă monotonia cercului, dar nici nu mai vrea să descopere. Poate pentru că au forme asemănătoare, drept urmare El n-are nicio şansă, este un outsider. I s-au întâmplat multe lucruri şi îi este prea greu să continue să-şi închipuie viaţa ca un roman. Regretă că a învăţat să citească şi că a crezut că ficţiunea are un strop de adevăr, strop care i-a dat speranţă. 

Dar cum stă treaba cu toate semnele trimise de Univers? Poate au fost doar o glumă proastă, poate au fost doar nişte coincidenţe nefericite. Cercelul Frânt va încerca să-şi caute muze în altă parte, dar nu promite nimic, Acadeaua a fost o sursă valoroasă şi este greu de uitat. 

Până să se hotărască asupra viitorului, Personajul va proceda ca Ana din Los amantes del Círculo Polar, însă într-un decor mult mai banal, va sta şi va aştepta ca o muză să-i pice din cer asemenea pilotului Otto. 

"Voy a quedarme aquí todo el tiempo que haga falta. Estoy esperando la casualidad de mi vida. La más grande.
Cuando hace frío la mayoría de las cosas van más deprisa, o llegan antes. Me refiero a las casualidades. Me encanta que haga frío."

Când muzele ţi se topesc

Hochei. Sezonul acesta (2010-2011) am fost la 23 de meciuri, dacă e vreo legătură cu alt 23 sau nu, nu ştiu. De 11 ori în Bucureşti, de 12 ori la Braşov. Aş fi putut să mai văd cel puţin două. Un lucru e sigur: microbul primit în dar a combătut antibioticul timpului.

Am înjurat CFR-ul, nu pentru întârzieri, o singură dată am ajuns cu o oră mai târziu, dar nu era grabă, meciul era seara. L-am înjurat pentru că între 19.56 şi 02.36  (3.18 până în decembrie) nu este niciun tren spre Bucureşti, iar eu am bântuit noaptea pe străzile pustii recitând Minulescu atunci când treceam pe lângă vreun cimitir. Nu mi-aş fi închipuit în veci că o să recit. 

Pentru a evita factori cicălitori, am ajuns la Braşov şi prin metode disperate. Neputând trece prin Gara de Nord, locul prin care cicăleala supraveghea ca un vultur, m-am dus cu autocarul până la Ploieşti, iar de acolo, după ce am mers de la o gară la alta, am luat trenul. Când mă hotărăsc să fac ceva, merg până la capăt, dar numai când vine vorba de preocupări stupide, ar spune unii. 

Am poftit la acadele de cireşe şi la îngheţate de ciocolată. Le-am şi visat. Le-am şi cântat: How the hell did you get here, seminaked in somebody else’s room? I’d give my whole life to see it, just you, stood there, only in your UNDERWEAR! Am suspinat îndelung după ele, m-am apropiat, dar n-am îndrăznit să le citesc ambalajul, d-apoi să-l desfac. Acadeaua de cireşe şi îngheţata de ciocolată rămân un vis şi atât, în realitate ele se îndulcesc pe ritmuri orientale şi se unduiesc urmând linia unor cercei mari şi rotunzi. Niciodată nu o vor face pe britpop cu mişcări care să imite nişte cercei frânţi.  

Am văzut şi un şoricel obraznic, tânăr şi nervos. Subţire şi lung ca un băţ, a sfidat cu un deget oamenii care-l priveau şi a plesnit peste faţă cotoiul bătrân. Un pic mai sus, nişte fete contagiate râdeau de nepăsarea unui cartof întunecat care se acoperea doar cu un prosop şi care ieşise din sac pentru a vedea restul cartofilor în bătălia lor cu găinile. Cartoful rămâne neinteresant, dar şoricelul şi-a câştigat un loc printre muze.

Mi-am luat obiectiv nou şi am făcut poze la 16 meciuri. Nu ştiu dacă pozele se pot numi bune, dar eu văd o schimbare în bine de la primul meci imortalizat până la ultimul. Îmi pare rău că muzele mele au fost fragile şi s-au topit înainte să mă ducă pe mine capul să exploatez aparatul cum trebuie.

Îmi place Flamaropol! Da, are un covor ecologic din coji de seminţe! Da, e prea frig în el! Da, e vechi şi neprietenos! Da, puţinii spectatori sunt în majoritate bădărani! Dar îmi place. Mă simt bine în penumbra din tribune, ascultând de la distanţă muzica croselor. În rarele momente în care răsună ceva rock se mai aud spectatori protestând: Mai uşor, roachere!

Am văzut cum suporterii comentează sau se ceartă între ei ca nişte copii de grădiniţă. M-am enervat, m-am amuzat şi după m-a încântat faptul că se pare că am crescut. Dar n-am crescut suficient, visarea şi microbul mă împiedică să mă port ca un om mare. Sunt ca în Febra Stadioanelor  a lui Nick Hornby. Sportul e un factor retardant. Ca protagonistul romanului, m-am făcut mare doar pentru o scurtă perioadă, în care am cam renunţat la sport, undeva prin facultate, din lipsă temporară de televizor şi⁄sau internet.          

Un factor retardant. În loc să îmi văd de drum, să plec, să urmez cursurile pe care vreau să le urmez mă gândesc doar la atât: şi meciurile? Când mai topesc gheaţa cu privirea? Când mă mai scufund în visare? Cum aş putea să desfac ambalajul dacă plec? Când şi cum o să mai prind în plasă clipe de gheaţă ? Gheaţă îndulcită sau nu. Când şi cum? Mai ştiu şi că dacă plec, ratez şi alte sporturi pe care le-aş fi văzut uşor la tv sau pe net şi pe care acolo sigur nu le voi putea vedea. Câteodată îmi pare rău că toată familia mea a făcut sport.